Component de bază al trupei câștigătoare a CCE, Marius Căta Chițiga (foto, în stânga) susține că generația lui doar progresa. Nu regresa niciodată.
Vă este dor de momentele de sportiv? Da. Îmi lipsesc viața de cantonament, antrenamentele, regimul de viață… Este o mare greșeală că sportivii din ziua de azi fug de cantonamente. Mie mi-a plăcut în cantonamente, am muncit, am avut motivație, am vrut să fiu un sportiv bun, un voleibalist bun și a trebuit să muncesc mult ca să îi ajung pe colegii mei, să-i depășesc pe colegii mei. A trebuit să fiu modest, să arăt că sunt un jucător bun, pentru că era greu să intru într-o echipă care se sudase în timp. Cum ați reușit să dominați Europa atâția ani? Spiritul de competiție dintre noi ne-a ajutat să dominăm Europa. Dorința de a ne desăvârși ca sportivi, de a ne dezvolta tehnica individuală ne-a ajutat, a fost o treabă constructivă. Nu am avut momente în care să avem regres. De ce nu își revine voleiul masculin românesc? Regresul a venit, din păcate, aș zice eu, din motive nedorite de noi, independente de voința noastră. Alte cauze au fost și nu cred că mai trebuie comentate. Probabil că la un moment dat vor fi spuse, de fapt sigur vor fi spuse. Păcat este că cineva a zis „după mine potopul” și așa a fost, iar de atunci voleiul românesc nu și-a mai revenit. Un mare antrenor (n.r.- Nicolae Sotir, fost tehnician al echipei Dinamo și al naționalei la turneul de la JO de la Moscova), toată admirația pentru ce a făcut ca antrenor, dar a zis asta și asta a ieșit. E același om care ne-a dus sus, dar ne-a dus și jos. Jucătorii actuali, fără încredere
Care este cea mai mare satisfacție ca jucător? La nivel de club am câștigat tot ce se putea câștiga la acel nivel. Cupa Campionilor Europeni, Cupe Balcanice. Am avut privilegiul să fac parte din echipa care a câștigat pentru a treia oară competiția, iar trofeul a rămas definitiv în țară. Am jucat alături de Oros, Dumănoiu, Tutovan, Gunther Enescu, Păușescu, Gârleanu și Slabu. La națională am fost unul dintre jucătorii importanți – și n-aș vrea să par lipsit de modestie… Dar când am intrat pe teren, am avut un aport important și poate chiar decisiv într-un moment esențial al jocului din serie, în meciul cu Brazilia (n.r.- în faza grupelor la turneul olimpic din 1980, scor 3-1 pentru România. El a intrat la 1-1 și 12-9 pentru brazilieni). Va mai avea puterea voleiul masculin să revină în elită? Paradoxal, voleiul masculin nu cred că își va reveni prea curând, deși sunt jucători cu foarte multe calități fizice. Ce le lipsește? Dorința noastră de muncă sau să arate mai multă înțelepciune. Le lipsește încrederea că pot ajunge sus. Noi am crezut că putem ajunge sus, aici e diferența de mentalitate. Nu au fost atâția bani ca azi. Au fost, poate, alte avantaje, dar mici în comparație cu cât suflet am pus. Ca și în societatea noastră, treaba asta lipsește, că putem fi mai buni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER